Friday, February 15, 2013

Arta de a comunica (I)

Frământarea şi neliniştea timpurilor noastre ne orientează tot mai mult asupra culturii hedoniste, iar presiunea materialismului face ca relaţiile umane să pierdă elementul spiritual, comuniunea, darul unei comunicări reale.

Comunicarea reală are scopurile: 
1. de a înţelege interlocuitorul drept o persoană unică, cu idealuri şi doruri pe care vrea să le împărtăşească celorlalţi care duce la,
2. dorinţa de a contempla puterea lui Dumnezeu şi a te împărtăşi mereu de minunăţia numită  Om.

Orice persoană caută înţelegerea şi potrivirea spirituală, fără să-şi dea seama de multe ori, deoarece pornirea spre dialog îi este caracteristică.

În context actual, capcana comparaţiei cu alţii, a concurenţei, de a fi peste aceştia, îl îndepărtează de armonia vieţii individuale şi comunitare la valori înalte, care se vădesc prin adaptarea şi conformarea la situaţiile curente, prin comuniune cu ceilalţi.

Omul fiind o fiinţă dialogică, simte nevoie unui suflet confident căruia să îi spună trăirile sale, bucuriile, nedeplinătăţile personale, avînd speranţa că bucuriile se vor înmulţi iar necazurile vor fi alinate, împărtăşindu-le cuiva drag.

Totuşi, ajunge să pervertească această pornire prin dorinţa de a fi mai bogat, mai puternic, mai deosebit decât ceilaţi, ajungând să fie bântuit de un sentiment al eşecului existenţial, cauzat de contradictoriile dintre dorinţe şi aşteptări. Fiecare este special, dar în raport cu altul, pentru că acel altul îl consideră special şi îl cinsteşte ca fiind cel mai de seamă om pe care l-ar putea întâlni, pentru că îi vede potenţialitatea şi frumuseţea lăuntrică şi  pentru care îl iubeşte în ciuda neputinţelor. Iubirea dă unui om adevărata strălucire şi valoare.

Suprabundenţa materială şi dorinţa lui de a fi cel mai tare îl duc pe om, în cele din urmă la depresie, la sentimentele zădărniciei şi disperării, aşa că încearcă să găsească refugiu în distracţii facile şi activităţi trecătoare, care nu fac decât să-i mărească frustrarea, pentru că aceste analgezice durează puţin. Egoul fuge de durere şi de efort, de aceea, un remediu mai bun ar putea fi exersarea răbdării şi confruntarea zilnică cu situaţii concrete de viaţă în care omul se căleşte, devine mai profund şi înţelege mai bine durerea care îi devine profesor şi binefacere prin asumarea durerii, deoarece îl sensibilizează spre comuniunea profundă cu  celălalt.

Păcat în greacă se numeşte amartia, ceea ce  înseamnă a rata ţinta, a-ţi ignora vocaţia, aceea de a merge spre nemurire. Omul este chemat să vadă aici şi acum din perspectiva veşniciei, să ajungă la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu fiind iubire, El se comunică permanent şi în mod perfect între cele Trei Fiinţe. Astfel, omul are misiunea să ajungă la acea comunicare permanentă şi sublimă cu al său Creator şi cu ceilalţi semeni până devin Un tot unitar, în care fiecare părticică aduce specificul ei.

Normalitatea unor relaţii între oameni este ca acestea să fie bazate pe respect, responsabilitate, ajutor şi moralitate. Însă, pentru a le păstra în bună rânduială, trebuie să investim (să dăm de la noi) timp, energie şi voinţă de a le cultiva şi a le purta de grijă în toată vremea, pentru a da rod.

Armonia dintre doi oameni trebuie să fie constantă, cere mult efort, răbdare, şi renunţare din partea amîndurora.

Comunicarea se bazează pe empatie, şi este o formă de cunoaştere personală şi reciprocă. Pentru buna funcţionare, trebuie să arătăm constant atenţie şi interes pentru celălalt, adică să depunem efort de a renunţa la egoismul nostru, şi din a da din timpul şi energia noastră celuilalt. Un alt aspect important care presupune efort este capacitatea de a reduce diferenţele şi distanţele intelectuale şi culturale, de a găsi tehnici pentru evitarea crispării şi a dezinteresului.

Comportamentul fizic (care indică prin gestică, mimică, postură, privire, o comunicare nonverbală), comportamentul psihic şi atitudinal (ascultarea activă arată încrederea în calităţile vorbitorului) şi comportamentul şi atitudinile intelectuale (arată deschiderea faţă de informaţiile primite) îl conving pe interlocutor că îi suntem alături şi că împărtăşim cu el cele bune şi rele, pe care doreşte să ni le împărtăşească.  

Comunicarea este un continuu exerciţiu de tăiere a voii personale, de a te abţine, de a ştii când să taci şi când să vorbeşti, de a fi cumpătat şi de a ştii şi de a înţelege cât de valoroasă este relaţia dintre cuvânt şi faptă.

No comments:

Post a Comment